Noi şi El

(25 februarie, seara – Marcu 5:1-20 )

De multe ori aruncăm asupra creştinismului umbra propriilor păreri; suntem oameni cu opinii şi avem, de cele mai multe ori, o opinie pregătită şi pentru ceea ce înseamnă bine. Astfel pentru mulţi creştini binele judecat personal trebuie să se regăsească automat în doctrinele fundamentale ale creştinismului iar Domnul Isus trebuie să fi acţionat după cum gândim noi că ar fi fost bine. Astfel iau naştere miturile, este înlăturat adevărul Scriptural care contravine propriului bine şi ne trezim de cele mai multe ori prea departe, intransigenţi cu noi dar mai ales cu alţii, fondatori de mişcări religioase proprii şi păstrători ai “adevărului” cu marcă personală.

Judecat astfel Domnul Isus nu ar fi trebuit să permită niciodată demonilor să distrugă turma de porci. Erau porcii animale necurate pentru evrei dar gadareni le creşteau şi carnea lor era comercializată în Decapole, sursă de profit considerabil şi probabil parte a unei industrii locale înfloritoare. Putea să trimită demonii oriunde în altă parte şi ar fi avut un cuvânt de spus şi în acest ţinut. Dar El alege să răspundă favorabil demonilor şi să-şi oprească misiunea la porţile gadarenilor. Dacă nu ar fi văzut pe acel cumplit om eliberat şi porcii distruşi, ambele acţiuni arătând spre puterea miraculoasă a Vizitatorului, cred că locuitorii din Gadara ar fi fost ispitiţi să pună la cale un asasinat la adresa Celui care le stricase socotelile. Dovada puterii Acestuia însă îi opreşte şi îi determină să adopte o atitudine diplomatică.

Ce bine ar fi prins o evanghelizare în ţinutul gadarenilor cu îndrăcitul eliberat purtat ca mărturie din loc în loc. Ce bine ar fi răspuns gadarenii la o asemenea prezentare de forţă, în faţa unei asemenea minuni. Ce planuri am fi făcut noi, ce agendă plină ar fi avut fostul îndrăcit! Binele pe care îl gândim noi este însă refuzat de Domnul; la mijloc era o turmă de porci şi un nenorocit chinuit: Marele Eliberator alege să salveze nenorocitul şi să taie de pe listă porcii, interesele imediate ale oamenilor. Aşa este El, preţuieşte omul mai presus decât orice! La mijloc mai era o evanghelizare bazată pe minuni, semne şi o imagine exemplară înaintea oamenilor (imagine sticată de moartea porcilor) şi una bazată pe credinţă şi o acceptare necondiţionată. Iar El alege singura evanghelizare reală, cea din urmă, calea cea grea, partea cea dificilă.

Noi şi El. Pentru noi importante planurile şi viitorul, pentru El oamenii, doar oamenii. Pentru noi importante minunile şi imaginea înaintea celorlalţi, pentru El credinţa necondiţionată.  EL… şi noi!

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Măreţia lui Moise – 1

(24 februarie, dimineata – Numeri 9-11 )

Nu ştim bine cine a fost acest Moise deşi cunoaştem destul de multe detalii cu privire la etapele semnificative ale copilăriei şi formării sale ca om. Distingem printre rânduri educaţia aleasă pe care o primise la palatul lui Faraon, prăbuşirea interioară din perioada slujbei la socrul său Ietro, mandatul salvator pe care îl primise pentru poporul ales aflat sub talpa puternică a unui Faraon îndărătnic.

Apare pe scena Egiptului atunci când toată lumea uitase de el, după 40 de ani de fugă şi ascundere departe de ţara durerii poporului său, însoţit de data acesta de o misiune mai grea decât ar fi vrut să poarte, de semne puternice şi cu desaga plină de speranţe pentru poporul deznădejdii.

Moise se distinge puternic în cadrul întregii galerii de conducători măieştri ai lumii trecute sau prezente, evreişti sau de orice altă naţionalitate. Particularităţile conducerii sale în care a ştiut să împletească forţa cu blândeţea, deciziile dure cu mijlocirea, carisma de conducător cu închinarea umilă înaintea lui Dumnezeu fac din Moise un principe neegalat încă.

Surprinde la Moise sinceritatea cu care se raportează la Dumnezeu. În pustie, printre nopţi de nesomn şi zile încărcate, blândul conducător trebuia să facă faţă miilor de probleme şi să găsească răspunsuri pentru sute de provocări. Ştia că este supraveghetorul unui popor dificil şi zi de zi picăturile amare ale revoltelor mocnite  îi umpleau tot mai mult paharul. Ultima, revolta poporului care se săturase de mană şi care dintr-o dată avea nevoie de carne, a făcut să se reverse acest pahar. În prezenţa Domnului ar fi putut acuza poporul de nestăpânire, lipsă de recunoştinţă şi îndărătnicie; s-ar fi putut da la o parte din calea mâniei lui Dumnezeu, ar fi putut să o stârnească şi să o întreţină cu argumente bine ţintite. Ar fi putut să rostească un discurs rotund prin care să încerce să primească bunăvoinţa lui Dumnezeu, un discurs al cuvintelor frumoase, presărat cu laude şi aluzii, demn de un conducător care cunoaşte bine tainele diplomaţiei. Dar Moise se prăbuşeşte înaintea lui Dumnezeu iar cuvintele-i amare izvorăsc dintr-o inimă rănită dar care continuă să iubească poporul al cărui doică este. Spusele pe care Moise le îngână înaintea lui Dumnezeu arată şi starea depresivă în care a ajuns, stare despre care vorbeşte deschis şi în care cere socoteală. Pentru el nu mai este timp de răstălmăciri sau dublu înţeles, este trist şi perfect sincer înaintea unui Dumnezeu pe care nu vrea să îl scoată cu basma curată.

Impresionează la Moise şi capacitatea lui de a pricepe bine de unde îi vine puterea şi cârmuirea. Ar fi putut să fie plin de el, să conducă despotic, să lupte cu îndârjire pentru a-şi apăra poziţia în tabără, să controleze totul şi să nu lase netaxat nici un eveniment care ar ştirbi din autoritatea şi imaginea marelui Moise în tabără. Am pricepe aşa de bine fiecare dintre aceste acţiuni pentru că suntem aşa de obişnuiţi cu ele dar suntem puşi în încurcătură atunci când îl vedem pe Moise bucuros că sunt oameni care prorocesc în tabără, nealeşi de el.

Devenim repede geloşi pe cei care sunt în stare să facă ceea ce facem şi noi, îi analizăm şi le găsim o sumedenie de defecte tocmai pentru că ne este teamă că ne vom pierde locul avut până atunci, că nu vom mai avea parte de respectul iniţial şi că aplauzele vor pierde din vigoare. Trăim o goană nebună de a fi diferiţi şi chiar biserica este afectată de acest flagel; vrem să fim diferiţi pentru a ne face remarcaţi, priviţi şi apreciaţi şi acceptăm cu greu pe oricine este diferit dar la fel ca noi. Dar Moise ştia că tot ce are şi este bun vine de la Dumnezeu care cârmuieşte toate lucrurile, înţelegea bine  lungimea vieţii care nu trebuie scurtată de acte de gelozie şi pizmuire. Moise nu voia să fie diferit doar pentru a rămâne conducător, nu voia daruri de la Dumnezeu doar pentru a putea controla ci Moise avea în vedere binele colectiv pentru care era gata să se jertfească.

Vrei să fii diferit? Alege să fii sincer cu Dumnezeu, cu tine şi cu ceilalţi! Alege ca diferenţierea ta să aducă un plus de valoare “taberei” în care te afli chiar dacă orgoliul tău va avea de suferit!

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!