Noi, cei din noapte

(13 februarie, seara – Matei 26: 51-75)

Sunt nopți care parcă nu se mai termină, nopţi în care minutele par zile, orele par ani iar tenebrele te învăluie din toate părțile căpătând chip de monștri. Sunt nopţi în care speranţa se stinge, luptele devin abisale, puterile scad vertiginos şi sarcinile devin tot mai grele. În astfel de nopţi învăţăm să preţuim dimineaţa, ne îndrăgostim de lumină şi devenim admiratori înfocaţi ai oricărei prezenţe umane alături de noi, recunoscători pentru orice sprijin, oricât de mic.

În liniştea şi buna învoire din încăperea în care ucenicii serbau cina, nimic nu părea să anunţa o astfel de noapte. Ritualurile pe care Învăţătorul le făcea erau pline de mister … dar poate că mâine. şi ei ucenicii, vor înţelege tot de la El, despre ce era vorba. Învăţătorul le vorbea şi de trădare: dar care dintre ei să fie? Şi apoi, ce trădare să fie aceea, doar ei nu aveau nimic de ascuns, totul făcuseră în văzul lumii, întotdeauna erau pe uliţă, niciodată departe de oameni. Dacă vinde cineva, fie şi retrasul Iuda, cum să o facă, de ce şi cui? Au cântat cântarea, au ieşit la locul de odihnă şi au fost rugaţi să vegheze cu Domnul Isus dar nici atunci nici unul dintre ei nu pricepuse. Ochii le erau grei şi au adormit.

“Plecăciune, Învăţătorule!” zise Iuda înconjurat de soldaţi înarmaţi, slujitori ai preoţimii cu torţe şi numeroşi indivizi cu bâte. Sărutul lui rece a dat startul uneia dintre cele mai cunplite nopţi cunoscute de umanitate. Mântuitorul i-a întâmpinat paşnic şi s-a lăsat dus. A fost singurul care a controlat, ascuns şi tăcut, noaptea; nimic nu L-a luat prin surpindere. Ştia că venise la ai Săi dar ei l-au respins. Trăia această respingere şi era gata să-şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi; ceasul lui Dumnezeu bătuse şi timpul mântuirii era aproape.

Noaptea aceea va descoperi aspecte ascunse bine în sufletele celor din jur, aspecte ce trebuiau să iasă la iveală. Priviţi la Marele Preot, el, mândria lui Israel, reprezentantul lui Dumnezeu stă şi ascultă la ceas târziu mărturiile oamenilor de nimic doar cu speranţa că va putea să găsească una suficient de bună pentru a-i distruge inamicul. Noaptea aceea va dovedi preoţia lui Israel coruptă, gata să plăteacă vânzători, să se asocieze cu trădători şi să îşi bazeze judecata pe oameni fără valoare.

Noaptea îl va frânge pe impulsivul Petru. El, cel gata să meargă până la moarte cu Mântuitorul, cel gata să păşească pe ape plin de credinţă şi să spună lucruri pe care numai Duhul i le putea descoperi, el este acum înfrânt, capitulează în faţa slujincelor şi dimineaţa îl va găsi înecat în lacrimi.

O, Iuda! Noaptea se arăta promiţătoare: 30 de arginţi formau o sumă frumuşică şi cu ei recupera o parte din timpul pierdut cu Isus din Nazaret. Afundat în noapte, pribegind pe străzile tăcute ca un mormânt ale Ierusalimului, cântărea banii în palmă şi nu putea să îşi şteargă din minte imaginea plină de dragoste a Domnului Isus. Erau  prea puţini bani, prea mult făcuse, poate că El era Mesia, poate că se înşelase…noaptea îl va frânge definitiv.

Astfel de nopţi nu ne ocolesc nici pe noi, ele vin pe nepregătite, apar la orizont şi se năpustesc asupra noastră ca un taifun. Atunci este vremea potrivită să ne ascuţim simţurile şi să ne urmărim pentru că acele nopţi au darul să aducă la iveală ce este ascuns bine în noi, niciodată recunoscut, întotdeauna învelit. În timp de zi, printre succese şi speranţe, imaginea ştim să ne-o creionăm bine, luăm dintr-o parte şi punem în alta, ne studiem vorbirea şi potrivim atitudinea. În noapte însă suntem noi, cei adevăraţi, cei care avem nevoie de îndreptare, de mântuire şi eliberare, noi, cei la care Domnul Isus se gândea în noaptea grea din Ierusalimul Iudeii.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

Vindecarea leprei

(13 februarie, dimineaţa – Leviticul 14)

Lepra era pe vremea aceea o boală gravă ce te excludea din comunitate şi te făcea neplăcut cunoscuţilor, apropiaţilor şi chiar ţie însuşi. A rămas una dintre bolile cu care nu vrem să avem de a face; deşi cunoaștem tratamentul, încă există  până şi în ţarile dezvoltate, leprozerii, lagăre ale bolnavilor de lepră, locuri în care moartea vine la fel de greu ca zâmbetul dar al cărei miros este simţit în fiecare zi.

Ştim că păcatul este privit adeseori în Sfânta Scriptură drept o lepră a sufletului, boală de care suferă acut lumea noastră transformată parcă într-o extinsă leprozerie. Păcatul nu aduce zâmbet ci doar rânjet încurajat de strălucire artificială, nu cunoaşte speranţa ci doar  distracţia zilei de astăzi şi pierzania celei de mâine. Păcatosul miroase a moarte dar  speră că nu va învăţa să moară niciodată. Păcatul distruge relaţiile cu cei apropiaţi, cunoscuţi şi iubiţi şi lasă în loc singurătatea şi amici doar in vremuri bune.

Dar chiar şi  pentru aceast tip de lepră există vindecare. Milioane, sute de milioane de oameni au cunoscut reabilitarea prin sângele lui Cristos. Câte lacrimi de bucurie, ce speranţe fără hotar, ce sentiment de împlinire şi râuri de viaţă s-au revărsat atunci. Descopereau dintr-o dată o familie mare din care şi ei făceau parte, o familie în care Tată era însuşi Dumnezeu.

Priviţi îndeaproape la Levitic 14! Mulţi puteau pretinde vindecarea de lepră pentru că aşa aveau acces în tabără şi recăpătarea drepturilor dar vindecarea adevărata trebuia certificată de preot care urma, la rândul lui, anumite prescripţii clare. Câţi nu pretind astăzi vindecarea de lepra păcatului dar refuză să se arate preotului? Vindecarea de lepra aceasta nu doar se proclamă, nu se strigă de pe zidurile cetăţii şi nu se face din ea o legitimaţie către câştiguri imediate, ea se certifică şi se trăieşte zi de zi cu dragoste pentru Cel ce a făcut posibilă curăţirea.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.