O, vai de voi, cărturari şi farisei…

(5 februarie, seara – Matei 23:1-22)

Erau credincioşii respectaţi ai cetăţilor din ţinutul lui Israel. De fiecare dată când rosteau vreo învăţătură rămâneai marcat; puterea cuvintelor, măiestria frazelor, acurateţea învăţăturilor, îmbrăcămintea impecabilă şi fascinanta construcţie a argumentelor te îndemnau de fiecare dată la acţiune şi te motivau să-i respecţi şi mai mult.

Cărturarii şi fariseii erau două dintre cele mai respectate partide iudaice. Ochii tuturor se îndreptau spre ei atunci când era vorba de învăţătură curată, vindecare sufletească şi descoperirea voii Lui Dumnezeu. Templul era reprezentat şi de ei iar templul era semnul prezenţei lui Dumnezeu printre evrei.

Orice întâlnire de sabat cu fariseii şi cărturarii fascina. Orice întâlnire din altă zi a săptămânii putea fi punctul de plecare al unei mari dezamăgiri. Discrepanţa puternică dintre învăţătura lor şi felul în care o aplicau în viaţa personală sau atunci când la mijloc era vreun interes nespiritual aducea în societatea evreiască ultima plagă a decăderii ei: corupţia liderilor spirituali.

Printre evreii de rând devenise proverbială mândria acestor partide. Le plăcea să fie numiţi Rabi, sa fie recunoscuți ca taţi şi dascăli ai naţiunii. Aveau titlurile cele mai înalte, locurile din faţă asigurate şi scaunele rezervate la toate ospeţele de soi. Printre rugăciunile lungi pe care le făceau la colţ de stradă şi plecăciunile pe care le primeau cu o morgă de fier, încântați în interior şi smeriţi în exterior, găseau timp suficient să preţuiască mai mult aurul decât templul, darul decât altarul. Erau adepţii unei teologii prospere, care le umplea în fiecare zi buzunarele, le aducea prietenii profitabile şi respectul societăţii. Templul, altarul, misiunea, toate nu erau decât mijloace spre îndeplinirea unui scop – preamărirea eu-lui alături de bunăstare deplină.

Poate că atitudinea lor nu ar fi fost ţinta cuvintelor grele ale Domnului Isus dacă felul în care acţionau nu ar fi fost o piedică pentru căutătorii sinceri ai Împărăţiei. Stăteau pur şi simplu în uşa Împărăţiei, cu cheile în mână, ademenind oameni către ei dar fără să lase pe cineva să intre. Erau piedica majoră a misiunii pe care o făceau, a slujbei pe care o desfășurau, impedimentul suprem din calea trezirii. Erau preoţi ai morţii ce trăiau la uşa vieţii. Erau albia secată din care oamenii se chinuiau să bea.

Aşa era atunci! Astăzi suntem un neam de preoţi. Astăzi…

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Iscusinţa în slujba Trupului!

Întreaga tabără era în mişcare.  Se construia cortul întâlnirii, semn al prezenţei lui Dumnezeu printre ei şi toţi erau cu ochii aţintiţi înspre acolo. Când Moise a spus că va avea nevoie de materiale din partea lor pentru această construcţie, nu au stat pe gânduri, au adus la cort tot ce aveau ei mai bun; au adus mult şi de fiecare dată când se întorceau acasă tot mai găseau ceva de adus. Doar porunca lui Moise i-a oprit pentru că ar fi fost în stare să dăruiască totul, cu lepădare de sine, cu inima plină de bucurie.

Domnul dăruise pricepere lui Beţaleel, Oholiab şi multor altor bărbaţi din Israel;o  făcuse din abundență aşa cum o face şi astăzi, cu mână largă şi fără părere de rău. Apoi i-a chemat prin Moise la construcţia cortului. Ar fi putut spune nu invitaţiei lui Moise doar aveau mult de lucru, priceperea lor fiind cunoscută printre evrei. Ar fi putut să considere că priceperea vine de la ei, de la studiile din Egipt, de la experienţa cumulată sau de la insistenţa cu care au lucrat şi drept urmare nu sunt tributari nimănui. S-ar fi putut lăsa rugaţi de Moise, rugaţi de întreg poporul astfel încât atunci când se vor duce să fie aplaudaţi de toată lumea, ar fi putut îmbrăca multe atitudini caracteristice oamenilor şi astăzi. Ei însă pleacă şi îşi încep lucrul cu tragere de inimă. Nu îl fac doar să fie făcut, doar să se vadă că se munceşte şi nici măcar cu părere de rău gândindu-se la câte alte lucruri ar fi putut face în acel timp.

Lucrarea lui Dumnezeu are nevoie de oameni iscusiţi, iscusinţă care vine tot de la El. Iscusinţa nu este un motiv al laudei între copiii lui Dumnezeu sau un prilej de categorisire între fraţi ci un element de zidire a Trupului Lui Cristos. Orice iscusinţă din care lipseşte pasiunea dovedeşte o lucrare lipsită de vlagă. Oamenii iscusiţi şi plin de pasiune pot sa schimbe faţa comunităţii în care trăiesc, pot să determine acţiuni măreţe pentru Dumnezeu, pot să aducă Împărăţia mai aproape.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

- va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

- daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.