Anul acesta Naşterea Mântuitorului va fi sărbătorită aproape în fiecare colţ al Pământului. Nu ştiu cum o vor face celelalte naţiuni dar ştiu că românii se vor îmbrăca frumos, vor merge la biserică, se vor întoarce acasă şi vor servi o masă copioasă. Se vor întâlni cu cei dragi şi probabil că vor face diverse cadouri celor apropiaţi. Şi, ca în fiecare an, ne vom întreba: oare prindem noi adevăratul sens al sărbătorii? Oare reuşim să înţelegem semnificaţia celor întâmplate la Betleem? De ce, după ce am respectat toată tradiţia sărbătorii, lăsată nouă de părinţi, încă simţim că ceva ne scapă? Nu cumva, în decursul vremurilor, Diavolul a reuşit să ne fure sărbătoarea, lăsăndu-ne în schimb o altă sărbătoare, cu obiceiuri, gesturi, înţelesuri false?

Răspunsurile la aceste întrebări se lasă greu de găsit. În labirintul semnificaţiilor lansate de media (ziare, televiziuni, radio) sau cultivate de noi prin tradiţia moştenită şi perpetuată din generaţie în generaţie, este greu să distingi adevăratele valenţe ale sărbătorii. Iar drumul acesta al cunoaşterii şi valorificării reale a Sărbătorii Naşterii nu poate să fie decât un drum personal. Care ar fi acele aspecte demne de luat în seamă atunci când căutăm să înţelegem cât mai bine Sărbătoarea Naşterii Domnului?

Viaţa dă importanţă naşterii

Momentul naşterii unui om devine un prilej tot mai mare de sărbătoare pe măsură ce viaţa sa devine tot mai importantă. Importantă pentru noi prin legăturile de rudenie, prietenie sau importantă pentru umanitate prin binele pe care l-a făcut. Nu ne aducem aminte şi nu sărbătorim zilele de naştere ale oamenilor care au lăsat în istorie o urmă murdară, plină de sânge aşa cum nu sărbătorim naşterea cuiva care ne-a făcut rău. Însă ziua naşterii unui om care ne-a schimbat în bine viaţa, care ne este prieten, care a luptat pentru un mai bine al umanităţii este întotdeauna un prilej de bucurie şi sărbătoare.

Aşadar, celebrăm Naşterea Domnului Isus pentru că viaţa Lui ne-a îmbogăţit şi continuă să o facă, pentru că moartea şi mai ales învierea Lui ne-a asigurat binele etern: mântuirea.

O sărbătoare a armoniei interioare

Una dintre marile probleme ale fiinţei umane, dezbătută de sociologi şi psihologi, regăsită în cărţile de filosofie, dar încă nerezolvată de milenii este marea prăpastie care se deschide în sufletul fiecărui om prin diferenţa dintre ceea ce el este cu adevărat şi ceea ce pare a fi pentru ceilalţi. Contradicţia dintre ceea ce suntem atunci când am rămas singuri, cu noi înşine şi atunci când suntem înconjuraţi de oameni în societate, este punctul de plecare al unor mari bătălii personale. Este o bătălie de o viaţă întreagă dintre omul spiritual, sincer, onest şi omul firesc, teatral. Dacă pentru multă vreme această problemă a fost una reală a omenirii, încercându-se rezolvarea ei, societatea postmodernă, a cărei martori suntem, a renunţat definitiv la lupta şi a ales teatralul, firescul în detrimentul spiritualului, ipocrizia in locul onestităţii.

O scurtă privire aruncată asupra mediului în care trăim ne face să înţelegem că pentru societatea noastră este mai important felul în care pari a fi decât felul în care eşti. Ni se spune că suntem ceea ce consumăm şi de aceea este mai bine să consumăm acele lucruri pe care oamenii le respectă, in genere. De aici şi până la ceasurile, hainele, maşinile, casele care spun celorlalţi că suntem oameni de succes nu mai este decât un pas, aşa de uşor de făcut. Ne împlineşte ceea ce am cumparat cu bani grei şi în momentele de singurătate? De cele mai multe ori nu, pentru că în singurătate ce suntem cu adevărat iese la iveală. Aflăm atunci încă o dată ceea ce Sărbătoarea Naşterii Domnului ne spune fără cuvinte de fiecare dată: ca Fiul lui Dumnezeu a trăit printre noi cu sinceritate, fără să joace teatru,”plin de har si de adevar”.

Da, această Sărbătoare este una a armoniei. O armonie care se găseşte în primul rând în interiorul nostru. De la El, de la felul în care a trăit învăţăm că ceea ce părem a fi trebuie să coincidă cu ceea ce suntem cu adevarat. Că oricine se îmbracă în poleiala lumii îi minte pe ceilalţi şi sfârşeşte prin a se minţi pe sine.