(20 februarie, seara – Marcu 2 )

Vameşii erau urâţi de toţi evreii chiar dacă şi prin venele lor curgea tot sânge evreiesc, erau şi ei  urmaşi ai lui Avraam şi beneficiari ai promisiunilor poporului ales. Formaseră încet acea pătură ostracizată a societăţii dar beneficiară a momentului istoric pe care îl trăiau; erau priviţi ca spurcaţi, păcătoşi şi trădători pentru că au semnat pact cu romanii în urma căruia ei aveau să adune impozitele pe care Roma le cerea an de an. Strălucirea aurului şi argintului îi făcuse să uite repede că cereau de la fraţii lor şi impozitul romanilor a cunoscut rapid o creştere spectaculoasă prin adăugarea unui impozit personal, ilegal dar tolerat. Erau păcătoşii bogaţi, trădătorii avuţi şi parcă nici nu mai conta pentru ei dacă sunt plăcuţi sau nu, dacă au o imagine bună sau sunt priviţi cu ură la fiecare răspântie. Nimic nu conta din moment ce visteria era tot mai plină.

Într-o zi însă, pe lângă o vamă trece fiul tâmplarului din Nazaret, Învăţătorul. Nu era singur, după el o întreagă mulţime de oameni, gata să îi soarbă cuvintele, să îi măsoare acţiunile, să îi judece atitudinile. Ar fi trebuit să treacă pe lângă vamă cu o căutătură aspră, să îl priveacă pe Matei vameşul cu o privire de gheaţă care să condamne irevocabil toată vina vameşilor. Dacă ar fi făcut aşa, Domnul Isus ar fi trecut drept sfânt în ochii evreilor extrem de religioşi care vedeau în vameşi duşmani de moarte; o predică ad-hoc care să înfiereze acţiunile vameşilor şi să îi dovedească drept marii trădători ai poporului sfânt ar fi transformat din aceşti evrei religioşi un electorat fin şi statornic pentru Marele Domn.  Sau ar fi trebuit să treacă repede, să nu se uite nici în dreapta nici în stânga, să vină mai târziu, neînsoţit şi să vorbească cu Matei. Acum era mai importantă imaginea pe care trebuia să şi-o facă mulţimea despre El şi orice privire duioasă sau cuvânt blând către Matei ar fi afectat puternic această imagine.

Dar El se opreşte, în cheamă pe Matei, intră în casa lui şi se aşează la masă alaturi de alţi vameşi şi păcătoşi. O făcea intenţionat? chiar nu îi păsa de imaginea Lui? O, nu, Marele Medic văzuse rana inimii lui Matei, văzuse condiţia fără nici o scăpare a păcătoşilor recunoscuţi de toţi şi s-a oprit pentru a oferi vindecare, alinare, iertare.

De câte ori în vama vieţii nu trecem victorioşi, cu privirea acuzatoare ce arde tot ce ştim că este păcătos în jurul nostru sau cu capul plecat în speranţa că nimeni nu vede că suntem şi noi, sfinţii, acolo, în preajma elementelor reprobabile ale societăţii. Cristos ne-a dat iertarea la Calvar prin jertfa şi învierea Sa, este zi de zi pentru noi un Soare şi un Scut dar de prea multe ori noi suntem aşa de mândri de sfinţenia noastră încât nimic nu mai contează decât imaginea de credincioşi, haina  strălucitoare şi respectul celorlalţi.

Spunem predici usturătoare la colţ de stradă, în liniştea casei sau gălăgia străzii, curăţia bisericii sau murdăria societăţii. Spunem ce credem şi o facem acid şi dur ca mai apoi să plecăm lăsând rănile şi mai adânci ale păcătoşilor nelegate, sufletele nemângăiate, speranţe nehrănite. Alteori trecem înainte fără ca măcar să privim către păcătoşii căzuţi între tâlhari sau pradă marelui hoţ – Satan. Îi lăsăm acolo pentru că mâna noastră curată s-ar putea murdări de obrazul lor patat, vorba noastră este prea preţioasă pentru urechile obişnuite cu înjurături şi vorbe grele iar parfumul veşniciei pe care sperăm sa-l raspandim  nu trebuie întinat cu cel al morţii care iese din fiecare por al păcătosului.

Dar Cristos s-a oprit, s-a aplecat, a atins, a ridicat, a plâns! Mâinile Lui puteam fi noi, vorba Lui putea fi în gura noastră, hrana Lui putea să vină prin noi… cei răscumpăraţi pentru El, nu pentru noi înşine.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009